Termeni și Condiții Generale privind Raporturile Contractuale dintre Consumatori și KING OF CANDY SRL
Termenii și condițiile de mai jos reglementează raporturile dintre dumneavoastră, în calitate de consumator și KING OF CANDY SRL, persoană juridică română, cu sediul în București, Str. Tudor Arghezi, nr.8-10, Clădirea Unimed, parter, Sector 2, înregistrată în Registrul Comerțului sub nr. J40/10711/2024, având cod de înregistrare fiscală 50153167, în calitate de vânzător, denumită în continuare „Vânzătorul”.
Dumneavoastră, în calitate de consumator, persoană fizică, declarând că aveți vârsta de peste 18 ani, denumit/ă în continuare „Cumpărătorul”, achiziționați de la Vânzător produsele distribuite de aceasta, în considerarea acestor termeni și condiții generale („TCG”). Prin urmare, aveți toate drepturile și obligațiile prevăzute în TCG și în Contract (astfel cum acest termen este definit mai jos).
În continuare, Vânzătorul și Cumpărătorul sunt denumiți „Partea” și colectiv „Părțile”.
Aceste TCG sunt redactate având în vedere:
A. Dispozițiile Ordonanței de Urgență nr. 34/2014 privind drepturile consumatorilor în cadrul contractelor încheiate cu profesioniștii, precum și pentru modificarea și completarea unor acte normative („OUG 34/2014”),
B. Comanda Cumpărătorului adresată Vânzătorului pentru achiziționarea Produsului/Produselor (termen definit mai jos),
C. Faptul că drept urmare a Comenzii Cumpărătorului s-a încheiat între acesta și Vânzător un contract de vânzare-cumpărare la distanță potrivit dispozițiilor OUG 34/2014 și Codului Civil Român,
D. TCG sunt publicate de către Vânzător pe website-ul său kingofcandy.ro la secțiunea Termeni și condiții și au fost acceptate de către Cumpărător ca urmare a plasării Comenzii,
E. Potrivit dispozițiilor Art. 8 al. (6) și al. (7) din OUG 34/2014, Cumpărătorul confirmă faptul că a primit Contractul împreună cu Produsul/Produsele comandate;
F. Potrivit dispozițiilor Art. 8 al. (9) din OUG 34/2014 contractul dintre Vânzător și Cumpărător la distanță este încheiat în momentul în care Vânzătorul a acceptat Comanda Cumpărătorului, astfel încât TCG reprezintă suportul material în care sunt cuprinse condițiile contractuale agreate de Cumpărător la momentul plasării Comenzii către Vânzător.
I. Definiții
Termenii de mai jos vor avea înțelesul potrivit definiției aferente, TCG nu stabilesc în mod expres în cuprinsul Contractului o altă definiție sau, dacă ulterior încheierii Contractului Vânzătorul publică pe website-ul său kingofcandy.ro la secțiunea Termeni și condiții o altă definiție.
a. Certificat de Garanție – certificatul de garanție livrat de Vânzător în Colet, odată cu Produsul/Produsele comandate de Cumpărător și în care sunt specificate condițiile acordării garanției și Termenul de Garanție; Cu titlu de excepție, acesta poate fi oferit în format electronic prin e-mail sau prin descărcare de pe site-ul Vânzătorului, în funcție de Produs. În situațiile în care Certificatul de Garanție nu însoțește Produsul la livrare, Cumpărătorul poate obține gratuit o copie a acestuia la simpla solicitare în format electronic sau material, așa cum este util;
b. Colet – ambalajul protector în care sunt livrate Produsul sau Produsele de către Vânzător Cumpărătorului. Pentru claritate, Coletul poate fi diferit de ambalajul original al Produselor;
c. Comandă – solicitarea Cumpărătorului adresată Vânzătorului telefonic și/sau prin intermediul website-ului Vânzătorului sau plasată prin e-mail, de a cumpăra un anumit Produs sau mai multe Produse distribuite sau vândute de către Vânzător;
d. Consumator – orice persoană fizică sau grup de persoane fizice constituite în asociații, așa cum sunt definite la Art. 2 pct. 2 din Ordonanța Guvernului nr. 21/1992 privind protecția consumatorilor, republicată, cu modificările și completările ulterioare („OUG 21/1992”); În situația în care Cumpărătorul este persoană fizică, acesta are calitatea de consumator;
e. Contract(ul) – înseamnă contractul de vânzare – cumpărare la distanță, încheiat între Vânzător și Cumpărător în cadrul unui sistem de vânzări la distanță organizat, în speță telefonic sau prin intermediul internetului, fără prezența fizică simultană a Părților, cu utilizarea exclusivă a unuia sau a mai multor mijloace de comunicare la distanță, până la și inclusiv în momentul în care este încheiat Contractul, în temeiul căruia Vânzătorul transferă sau se angajează să transfere proprietatea asupra unor Produse către Cumpărător, iar acesta din urmă plătește sau se angajează să plătească prețul acestora, inclusiv orice contract care are drept obiect atât produse, cât și servicii; din Contract fac parte integrantă aceste TCG;
f. Data Încheierii Contractului – data la care Vânzătorul a acceptat în mod expres și s-a obligat să execute Comanda Cumpărătorului;
g. Data Durabilității Minimale – data stabilită de producător, până la care un Produs alimentar își păstrează caracteristicile specifice în condiții de depozitare corespunzătoare; produsele pentru care se stabilește data durabilității minimale nu sunt periculoase nici după această dată;
h. Declarație de Conformitate – declarația făcută de producător prin care acesta informează, pe propria răspundere, despre faptul că un Produs sau un serviciu este conform cu un document tehnic normativ;
i. Distribuitor – orice operator economic din lanțul de comercializare, a cărui activitate nu influențează caracteristicile de securitate a Produsului. Pentru claritate, Vânzătorul este de principiu distribuitor în relația cu dumneavoastră;
j. Durata Medie de Utilizare – intervalul de timp, stabilit în documente tehnice normative sau declarat de către Producător, în cadrul căruia Produsele de folosință îndelungată trebuie să își mențină caracteristicile funcționale, dacă au fost respectate condițiile de transport, manipulare, depozitare și exploatare;
k. Garanție Comercială – orice angajament din partea profesionistului sau a unui producător (în calitate de garant) față de consumator, în plus față de obligațiile legale prevăzute la Art. 5-14 din Legea nr. 449/2003 privind vânzarea produselor și garanțiile asociate acestora, republicată, cu modificările și completările ulterioare („Legea 449/2003”), referitoare la garanția legală de conformitate, de a rambursa prețul plătit sau de a înlocui, a repara sau a întreține produsele în orice mod, în cazul în care acestea nu corespund specificațiilor sau oricărei alte cerințe din declarația privind garanția sau din publicitatea relevantă disponibilă în momentul sau înaintea încheierii contractului, cerință care nu este legată de conformitate;
l. Garanția Legală de Conformitate – protecția juridică a Cumpărătorului rezultată prin efectul legii în raport cu lipsa de conformitate, reprezentând obligația legală a Vânzătorului față de Cumpărător ca, fără solicitarea unor costuri suplimentare, să aducă Produsul la conformitate, incluzând restituirea prețului plătit de Cumpărător, repararea sau înlocuirea Produsului, dacă acesta nu corespunde condițiilor enunțate în declarațiile referitoare la garanție sau în publicitatea aferentă;
m. Produs – orice bun corporal mobil distribuit și livrat de Vânzător și care a fost comandat de către Cumpărător, astfel încât părțile au încheiat Contractul;
n. Produse realizate conform specificațiilor Cumpărătorului – orice produse care nu sunt prefabricate, realizate pe baza opțiunilor individuale sau a deciziei clientului. Vânzătorul nu distribuie asemenea produse;
o. Produsele sunt în Conformitate cu Contractul dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții: (i) acestea corespund descrierii făcute de Vânzător și au calitățile descrise pe website-ul Vânzătorului și/sau menționate în spoturi publicitare ale Vânzătorului și/sau în Declarația de Conformitate și/sau pe prospectul Produselor, după caz; (ii) corespund oricărui scop specific solicitat de către Cumpărător, scop făcut cunoscut Vânzătorului și acceptat de acesta la încheierea Contractului; (iii) corespund scopurilor pentru care sunt utilizate în mod normal Produsele de același tip; (iv) fiind de același tip, prezintă parametri de calitate și performanțe normale, la care Cumpărătorul se poate aștepta în mod rezonabil, date fiind natura Produsului și declarațiile publice privind caracteristicile concrete ale acestuia, făcute de Vânzător, de Producător sau de reprezentantul acestuia, în special prin publicitate sau prin înscriere pe eticheta Produsului. Nu se consideră a fi lipsă de conformitate dacă în momentul încheierii Contractului, sau înainte de livrarea către Cumpărător a Produsului, acesta din urmă a cunoscut sau nu putea, în mod rezonabil, să nu cunoască această lipsă de conformitate ori dacă lipsa de conformitate își are originea în materialele furnizate de Cumpărător;
p. Produs cu Defecte – Produsul la care modul de prezentare, utilizarea previzibilă și data achiziționării nu oferă siguranță, producând pagube Cumpărătorului;
q. Produs de Folosință Îndelungată – produsul relativ complex, constituit din piese și subansambluri, proiectat și construit pentru a putea fi utilizat pe durata medie de utilizare și asupra căruia se pot efectua reparații sau activități de întreținere;
r. Produs Sigur – Produsul care, folosit în condiții normale sau previzibile, conform indicațiilor producătorului, nu prezintă riscuri sau care prezintă riscuri minime, ținând seama de întrebuințarea acestuia; riscul se consideră acceptabil și compatibil cu un grad înalt de protecție pentru siguranța și sănătatea consumatorilor, în funcție de următoarele aspecte: (i) caracteristicile Produsului, ale ambalării și ale instrucțiunilor de montaj și întreținere; (ii) efectul asupra altor Produse, împreună cu care acesta poate fi folosit; (iii) modul de prezentare a Produsului, etichetarea, instrucțiunile de folosire și orice alte indicații și informații furnizate de producător; (iv) categoria de consumatori expusă riscului prin folosirea Produsului;
s. Producător – fabricantul Produsului achiziționat de Cumpărător și distribuit de Vânzător. Cu toate acestea, producătorul poate fi și orice altă persoană, care importă un produs în vederea vânzării, închirierii, cumpărării sau altei forme de înstrăinare în cadrul activității proprii de comercializare în cadrul societății, fiind considerată producător al acestuia și răspunde în aceeași măsură ca și producătorul;
t. Profesionist – orice persoană fizică sau juridică, publică sau privată, care acționează în cadrul activității sale comerciale, industriale sau de producție, artizanale ori liberale în legătură cu contractele, precum și orice persoană care acționează în același scop, în numele sau pe seama acesteia;
u. Reparare – în caz de lipsă de conformitate, înseamnă aducerea Produsului la conformitate cu specificațiile tehnice ale acestuia publicate pe website-ul Vânzătorului și pe care Cumpărătorul le-a cunoscut când a plasat Comanda;
v. Termen de Garanție – limita de timp, care curge de la data dobândirii Produsului până la care producătorul își asumă responsabilitatea remedierii sau înlocuirii Produsului pe cheltuiala sa, dacă deficiențele nu sunt sub nicio formă imputabile Cumpărătorului;
w. Termen de Valabilitate – limita de timp, stabilită de producător, până la care un Produs perisabil sau un Produs care în scurt timp poate prezenta un pericol imediat pentru sănătatea Cumpărătorului își păstrează caracteristicile specifice, dacă au fost respectate condițiile de transport, manipulare, depozitare și păstrare; pentru produsele alimentare acesta reprezintă data limită de consum;
x. Transportator – societatea ce furnizează servicii de transport și care livrează Cumpărătorului Coletul.
II. Informarea Cumpărătorului
2.1 Cumpărătorul, prin plasarea Comenzii, declară faptul că prealabil încheierii Contractului, având în vedere faptul că acesta se încheie la distanță, a fost informat de către Vânzător cu privire la toate aspectele privind raporturile contractuale dintre Părți, precum și cu privire la Produse.
2.2 În acest scop, Vânzătorul a publicat pe website-ul său kingofcandy.ro toate informațiile prevăzute de legislația relevantă în materie, și de asemenea, Cumpărătorul declară că a luat la cunoștință despre aceste informații. Prin urmare, Cumpărătorul declară că informațiile au fost furnizate de Vânzător în mod clar și inteligibil, Cumpărătorul declarând și faptul că acesta cunoaște, înțelege și își asumă:
- Principalele caracteristici ale Produselor;
- Identitatea Vânzătorului și modalitățile de contactare ale acestuia;
- Faptul că în situația în care Cumpărătorul contactează telefonic Vânzătorul pentru încheierea Contractului, acesta din urmă a comunicat Cumpărătorului identitatea sa precum și identitatea operatorului Vânzătorului care preia Comanda. De asemenea, în aceste situații, Vânzătorul a confirmat oferta sa Cumpărătorului iar acesta din urmă și-a exprimat consimțământul de a încheia Contractul, potrivit discuției telefonice care este înregistrată sau prin orice altă modalitate prin care poate fi reținut și păstrat consimțământul Cumpărătorului;
- Prețul total al Produselor cu toate taxele incluse și, după caz, toate costurile suplimentare de transport, de livrare, taxele poștale sau de orice altă natură sau, taxe și comisioane bancare, toate acestea urmând să fie suportate de Cumpărător;
- Faptul că încheierea Contractului presupune din partea Cumpărătorului o obligație de plată;
- Perioada de valabilitate a ofertei sau a prețurilor;
- Tariful de bază pentru utilizarea mijloacelor de comunicare la distanță în vederea încheierii Contractului;
- Modalitățile de plată, livrare, executare, data până la care Vânzătorul se angajează să livreze Produsele;
- Livrarea Produselor se realizează doar pe teritoriul României;
- Procedura Vânzătorului de soluționare a Reclamațiilor, prevăzută în aceste TCG;
- Condițiile exercitării Dreptului de Retragere al Cumpărătorului, inclusiv faptul că în situația exercitării Dreptului de Retragere, Cumpărătorul va plăti costul aferent returnării Produselor, respectiv, fără ca enumerarea să fie limitativă, costuri cu transportul Produsului pentru retur, comisioane poștale, și orice cost aferent utilizării totale sau parțiale a Produsului, precum și eventuale costuri suportate de Vânzător în conformitate cu Art. 14 al. (3) al OUG 34/2014;
- Condițiile garanției legale și ale Garanției privind conformitatea Produselor și repararea sau înlocuirea acestora;
- Posibilitatea și modalitatea în care Cumpărătorul se poate adresa Autorității Naționale privind Protecția Consumatorului („ANPC”);
- Posibilitatea Cumpărătorului de a propune anumite condiții contractuale asupra cărora Părțile pot dispune în mod liber și cel puțin în privința informării sale adresând în acest sens o solicitare prin intermediul paginii de contact de pe site-ul Vânzătorului;
- Informațiile contractuale sunt prezentate în limba română într-o formă accesibilă, astfel încât acestea au fost înțelese cu ușurință de Cumpărător. De asemenea, Cumpărătorul acceptă și înțelege și faptul că ambalajul, eticheta și/sau prospectul Produselor poate fi prezentat și în alte limbi alături de limba română;
- Vânzătorul va transmite Cumpărătorului Contractul la momentul livrării Produselor;
- Momentul încheierii Contractului îl constituie momentul confirmării, pe un suport durabil, de către Vânzător a acceptării Comenzii transmisă de Cumpărător.
III. Obiectul TCG
3.1 Obiectul TCG constă în expunerea pe larg a drepturilor și obligațiilor Părților odată ce acestea intră în raporturi contractuale, în special cu privire la (i) cumpărarea Produsului sau a Produselor de către Cumpărător potrivit Comenzii sale și plata Prețului pentru acestea către Vânzător și (ii) transferarea dreptului de proprietate asupra Produsului sau asupra Produselor de la Vânzător la Cumpărător.
3.2 Comanda este plasată de către Cumpărător în una dintre următoarele modalități:
- Prin apel telefonic la liniile telefonice publicate în orice modalitate de Vânzător (online, prin presă scrisă, prin reclamă TV, inclusiv prin spoturi teleshopping. Enumerarea nu este exhaustivă). Cumpărătorul plătește prețul apelului telefonic la tariful de bază, potrivit grilei furnizorului de telefonie al Vânzătorului;
- Prin platforma online a Vânzătorului, anume prin intermediul website-ului acestuia kingofcandy.ro urmând pașii prevăzuți pe site. Costurile proprii pentru conectarea la internet pentru plasarea Comenzii online sunt suportate de către Cumpărător;
- Prin formular contact/email/chat disponibile pe website-ul Vânzătorului. Costurile proprii pentru conectarea la internet pentru plasarea Comenzii în aceste modalități sunt suportate de către Cumpărător.
3.3 Vânzătorul are dreptul să refuze Comanda sau Comenzile Cumpărătorului, fie din motive obiective (exemplificativ și nu limitativ, prezumția de fraudă, Cumpărătorul este o persoană minoră, Produsele nu se află pe stocul Vânzătorului și nici nu se vor afla pentru o durată de încă 30 de zile de la data Comenzii), fie din motive ce țin de strategiile comerciale ale Vânzătorului. Părțile înțeleg și sunt de acord cu faptul că toate prevederilor Contractului sunt și rămân perfect valide vânzării unui Produs ce a fost prezentat ca Produs înlocuitor celui din prezentarea video, dacă acest lucru a fost acceptat în cadrul comenzii de către Cumpărător, ca urmare a epuizării stocului Vânzătorului de Produse identice cu cele din prezentarea video.
3.4 Cumpărătorul, la Data Încheierii Contractului cunoaște și acceptă faptul că (i) plasarea Comenzii naște în sarcina sa o obligație de plată și (ii) cunoaște toate costurile aferente Comenzii, inclusiv dar fără a se limita la, Prețul vânzării, costuri de livrare, costuri privind transferul bancar al prețului Produselor. Aceste chestiuni sunt prevăzute în TCG publicate de către Vânzător și online: kingofcandy.ro/termeni-si-conditii.
3.5 Vânzătorul își asumă de asemenea obligația de a livra Produsul/Produsele Cumpărătorului la adresa menționată de acesta din urmă în Comandă („Adresa de Livrare”). În situația în care Cumpărătorul modifică Adresa de Livrare, acesta are obligația de a informa Vânzătorul despre acest lucru înainte ca Vânzătorul să fi predat Produsul/Produsele Transportatorului spre a fi livrate Cumpărătorului. În caz contrar, se va considera că Vânzătorul și-a îndeplinit obligația de livrare, iar Cumpărătorul va plăti contravaloarea transportului pentru livrarea Produsului/Produselor la noua adresă comunicată de către Cumpărător, ulterior plasării Comenzii inițial.
3.6 Dreptul de proprietate asupra Produsului sau asupra Produselor de la Vânzător la Cumpărător se transferă la momentul plății de către Cumpărător a Prețului Produsului/Produselor comandate și livrate de Vânzător.
3.7 Riscul de pierdere sau de deteriorare a Produselor este transferat Cumpărătorului în momentul în care acesta sau o parte terță desemnată de acesta, alta decât Transportatorul, intră în posesia fizică a Produselor. Cu toate acestea, riscul este transferat Cumpărătorului în momentul predării Coletului de către Vânzător către transportator, dacă transportatorul a fost însărcinat de către Cumpărător să transporte Coletul, fără a aduce atingere drepturilor Cumpărătorului față de transportatorul contractat de acesta din urmă.
IV. Prețul Vânzării și Plățile
4.1 Prețul vânzării constă în prețul total pe care Cumpărătorul îl plătește pentru Produsul/Produsele comandate („Prețul”). Prețul poate fi plătit în una dintre următoarele modalități prevăzute pe website-ul Vânzătorului: (i) prin ramburs la momentul livrării Coletului sau (ii) online pe website-ul Vânzătorului utilizând un card bancar acceptat de platforma de plăți contractată de către Vânzător. Pentru evitarea oricărui dubiu, costurile privind plasarea Comenzii, în orice modalitate, costurile de livrare altfel sau prin intermediul altui transportator decât cel ales de Vânzător, costuri privind plățile prin transfer bancar, fără ca enumerarea să fie limitativă, sunt în sarcina Cumpărătorului. Acesta din urmă cunoaște acest lucru, făcut public de către Vânzător pe website-ul său kingofcandy.ro/termeni-si-conditii, și care sunt cunoscute și acceptate înainte de Data Încheierii Contractului de către Cumpărător la momentul plasării Comenzii.
4.2 Prețul se consideră plătit după cum urmează:
- În cazul plății Prețului prin ramburs, la momentul la care Transportatorul încasează Prețul și emite chitanța Cumpărătorului, iar
- În cazul plății online prin card bancar, la momentul creditării contului bancar al Vânzătorului cu Prețul plătit de Cumpărător.
4.3 În măsura în care ar putea interveni plăți suplimentare față de Preț, Vânzătorul va solicita Cumpărătorului consimțământul explicit al acestuia cu privire la suportarea de către Cumpărător al acestor plăți suplimentare. Comunicarea se va realiza prin intermediul adreselor de contact ale Părților și trebuie să survină prealabil Datei Încheierii Contractului. În situația în care Cumpărătorul declară în mod neechivoc sau care ar putea fi rezonabil considerat ca neechivoc, faptul că nu acceptă aceste plăți suplimentare, Contractul nu se va încheia și prin urmare, Vânzătorul va refuza Comanda Cumpărătorului.
4.4 Vânzătorul va raporta autorităților competente orice plată efectuată în mod fraudulos, în special prin operațiuni online, comunicând autorităților orice date pe care le deține despre Cumpărător. În orice situații, Vânzătorul va respecta întocmai prevederile din Legea 656/2002 pentru prevenirea și sancționarea spălării banilor, precum și pentru instituirea unor măsuri de prevenire și combatere a finanțării actelor de terorism și care îi sunt aplicabile, precum și orice acte normative conexe acesteia.
4.5 Livrarea Coletului se poate efectua oriunde pe teritoriul României. Detaliile privind livrarea sunt prevăzute pe website-ul Vânzătorului la secțiunea „informații livrare”: kingofcandy.ro/politica-de-livrare. Vânzătorul nu livrează colete în afara teritoriului României.
4.6 Vânzătorul poate livra Cumpărătorului toate Produsele comandate simultan (de regulă în același Colet) sau în mai multe livrări succesive, în special în situația în care un anumit Produs nu este pe stoc la momentul livrării, sau dacă Vânzătorul apreciază că în raport de strategia sa comercială, livrarea succesivă este mai avantajoasă Părților.
4.7 În situația în care Cumpărătorul își schimbă Adresa de Livrare acesta are obligația de a informa Vânzătorul despre acest lucru înainte ca Vânzătorul să fi predat Produsul/Produsele Transportatorului spre a fi livrate Cumpărătorului. În caz contrar, se va considera că Vânzătorul și-a îndeplinit obligația de livrare, iar Cumpărătorul va plăti contravaloarea transportului pentru livrarea Produsului/Produselor la noua adresă comunicată de către Cumpărător.
4.8 Vânzătorul este liber să aleagă orice Transportator pentru livrarea Coletului către Cumpărător. În măsura în care Cumpărătorul alege el însuși un anumit transportator, atunci prețul livrării Coletului va fi suportat de către Cumpărător.
4.9 Vânzătorul trebuie să livreze Produsele Cumpărătorului în termen de cel mult 30 de zile de la Data Încheierii Contractului, fără întârziere nejustificată. În cazul în care Coletul nu este livrat Cumpărătorului în termenul specificat anterior din culpa Vânzătorului, Cumpărătorul va putea solicita Vânzătorului livrarea Coletului într-un nou termen de cel mult 30 de zile de la data solicitării. În măsura în care nici în acest termen Vânzătorul nu livrează Cumpărătorului Produsul/Produsele din culpa sa exclusivă, Cumpărătorul are dreptul la rezoluțiunea Contractului.
4.10 În cazul rezoluțiunii Contractului din vina Vânzătorului, Vânzătorul va restitui Cumpărătorului Prețul dacă acesta a fost plătit de către Cumpărător online pe website-ul Vânzătorului, în termen de cel mult 7 zile calendaristice de la data la care Cumpărătorul a comunicat în scris Vânzătorului decizia sa de rezoluționare a Contractului. Contractul este rezoluționat de plin drept fără nicio altă formalitate la data la care Vânzătorul a restituit Prețul Cumpărătorului și Cumpărătorul a rambursat Produsul (dacă acest lucru este posibil conform TCG). Altfel, dacă s-a optat pentru plata Prețului ramburs la livrare, Contractul este rezoluționat de plin drept la data la care expiră termenul suplimentar de livrare. Pentru evitarea oricărui dubiu, expresia „de plin drept” se referă la încetarea Contractului ca urmare a rezoluțiunii de drept, fără ca Părțile să îndeplinească vreo altă formalitate, proceduri prealabile (cu excepția celor impuse de legislația specifică, după caz), intervenția vreunei instanțe sau autorități (cu excepția celor impuse de legislația specifică, după caz).
4.11 În situația în care Cumpărătorul va comunica Vânzătorului în mod expres prin intermediul paginii de contact de pe site-ul Vânzătorului, odată cu plasarea Comenzii, faptul că livrarea Produselor trebuie să se realizeze într-un termen esențial pentru Cumpărător, subliniind în concret acest fapt, termenul de livrare nu va depăși 30 de zile de la Data Încheierii Contractului, dacă Vânzătorul a acceptat în mod expres că înțelege faptul că termenul de livrare este esențial pentru Cumpărător. În măsura în care Vânzătorul nu va putea respecta termenul de livrare în acest context, Cumpărătorul poate solicita rezoluțiunea de plin drept a Contractului. Prevederile Art. 4.10 de mai sus sunt aplicabile.
4.12 Dreptul la rezoluțiunea Contractului de către Cumpărător nu înlătură alte drepturi pe care Părțile le au și pe care le-ar putea exercita împotriva celeilalte Părți în raport de dispozițiile legale aplicabile în materia dreptului consumatorului și/sau cu momentul la care intervine, în relație cu prevederile Contractului și ale TCG.
V. Dreptul de Retragere al Cumpărătorului
5.1 Cu excepția cazurilor prevăzute la Art. 16 ale OUG 34/2014, Cumpărătorul are dreptul la o perioadă de 14 zile calendaristice pentru a se retrage din Contract („Dreptul de Retragere”), fără a fi nevoit să justifice decizia de retragere și fără a suporta alte costuri decât cele prevăzute și stabilite în Contract. Cumpărătorul, prealabil încheierii Contractului, a fost informat de Vânzător și astfel cunoaște condițiile exercitării Dreptului de Retragere disponibile pe kingofcandy.ro/termeni-si-conditii. Astfel, Cumpărătorul declară și recunoaște că a fost informat de către Vânzător despre Dreptul de Retragere, precum și că avea prealabil încheierii Contractului, și are în continuare, pe durata executării Contractului, toate mijloacele să adreseze Vânzătorului orice nelămuriri în legătură cu exercitarea Dreptului de Retragere. Mai mult, Dreptul de Retragere este prevăzut în mod special în Contractul încheiat cu Vânzătorul și livrat Cumpărătorului în Colet.
5.2 Termenul de 14 zile se calculează de la data recepționării Coletului de către Cumpărător („Termen de Retur”). Termenul de Retur se va calcula distinct pentru fiecare livrare a Coletelor în cazul livrării succesive a Produselor ce au făcut obiectul unei Comenzi unice.
5.3 Pe toată durata Termenului de Retur, Părțile își vor îndeplini obligațiile contractuale.
5.4 Atunci când Cumpărătorul decide să își exercite Dreptul de Retragere, acesta va informa Vânzătorul în acest sens, în cadrul Termenului de Retur, printr-o declarație clară, concisă și fără echivoc, într-una din următoarele modalități:
- Printr-o notificare în scris transmisă Vânzătorului la adresa de contact de pe site-ul Vânzătorului;
- Prin completarea formularului de retur online accesând pagina de contact de pe site-ul Vânzătorului.
5.5 Vânzătorul va comunica Cumpărătorului confirmarea primirii notificării Cumpărătorului cu privire la exercitarea de către acesta din urmă a Dreptului de Retragere. În situația în care Cumpărătorul declară că nu are o adresă de e-mail valabilă, confirmarea telefonică este suficientă în situația în care Cumpărătorul nu solicită în mod expres confirmarea în scris, prin scrisoare transmisă prin poștă sau curierat.
5.6 Când Cumpărătorul își exercită Dreptul de Retragere, Vânzătorul va avea următoarele obligații:
- Să ramburseze Cumpărătorului Prețul în termen de cel mult 14 zile de la data la care Cumpărătorul a informat Vânzătorul despre exercitarea Dreptului de Retragere, după ce Vânzătorul a confirmat primirea acestei informații potrivit dispozițiilor contractuale și numai după ce Vânzătorul a primit Produsele returnate de Cumpărător, în situația în care Produsele returnate nu sunt preluate de către Vânzător direct. În cazul în care Produsele returnate sunt preluate de Vânzător, potrivit opțiunii Cumpărătorului exprimată la momentul exercitării Dreptului de Retragere, atunci termenul de 14 zile pentru restituirea Prețului curge de la data la care Vânzătorul a confirmat notificarea Cumpărătorului privind retragerea din Contract;
- Rambursarea Prețului se va realiza prin transfer bancar în contul indicat de Cumpărător la momentul exercitării Dreptului de Retragere. Cumpărătorul declară că înțelege și acceptă această modalitate de rambursare chiar dacă a plătit Prețul prin ramburs, fiind informat despre aceasta de către Vânzător prealabil încheierii Contractului de către Vânzător. În situația în care Cumpărătorul declară că nu deține un cont bancar în lei, deschis la o unitate bancară din România, atunci restituirea Prețului se va putea realiza personal la casieria Vânzătorului, sau prin mandat poștal DE CONFIRMAT. În cazul imposibilității aducerii la îndeplinire a celor de mai sus, Părțile vor identifica de comun acord o cale rezonabilă în scopul rambursării Prețului;
- Să transmită Transportatorului comanda pentru preluarea Produselor returnate de Cumpărător, în situația în care acesta din urmă a optat în acest sens odată cu exercitarea Dreptului de Retragere;
- Să verifice Produsele returnate iar în măsura în care acestea nu au fost restituite de Cumpărător potrivit Contractului, să (i) comunice aspectele constatate și (ii) comunice valoarea diminuată a Prețului („Prețul Diminuat”), respectiv Prețul minus costul suportat de către Vânzător pentru aducerea Produsului în forma la care i l-a predat Cumpărătorului, în cazul folosirii sau deteriorării acestuia. Vânzătorul va restitui Cumpărătorului numai Prețul Diminuat.
5.7 În cazul exercitării Dreptului de Retragere, Cumpărătorului îi revin următoarele obligații:
- Să returneze Produsele pe care dorește să le restituie către Vânzător în cel mult 14 zile de la data la care Cumpărătorul a comunicat Vânzătorului decizia sa de retragere din Contract. Pentru claritate, termenul prevăzut aici este respectat dacă Produsele sunt trimise înapoi Vânzătorului de către Cumpărător înainte de expirarea perioadei de 14 zile;
- Să achite costul returnării Produselor, în măsura în care Cumpărătorul a optat pentru preluarea lor de către Vânzător, sau orice altă sumă, când a optat să apeleze la serviciile altor companii de transport sau a ales orice altă modalitate de returnare a Produselor. Aceste informații au fost aduse la cunoștința Cumpărătorului potrivit TCG, prealabil încheierii Contractului, astfel încât Cumpărătorul declară că le-a înțeles, le-a acceptat și și le asumă în totalitate;
- Să restituie Produsele pe care dorește să le returneze în aceleași condiții în care le-a recepționat, în ambalajul original, însoțit de toate etichetele, prospectele și orice alte documente ce însoțeau Produsele precum și Contractul semnat împreună cu o cerere scrisă cuprinzând motivele retragerii;
- Să restituie orice Produse primite drept cadou din partea Vânzătorului ca urmare a Comenzii;
- Să restituie documentele ce însoțeau Produsele, respectiv (fără ca enumerarea să fie exhaustivă) certificate de garanție, declarații de conformitate, etc., cu excepția Contractului și a facturii fiscale pentru Produse, după caz;
- Să suporte diminuarea valorii Produselor și ca urmare să primească Prețul Diminuat, după caz.
5.8 Ca urmare a exercitării Dreptului de Retragere și după ce Produsele au fost recepționate de Vânzător Contractul încetează de drept. De asemenea, vor înceta și orice alte raporturi contractuale, după caz, auxiliare Contractului.
VI. Garanțiile Produselor
6.1 Produsele distribuite de Vânzător Cumpărătorului au garanție în condițiile oferite de Producătorul acestora („Garanția”). Pentru evitarea oricărui dubiu, Garanția se referă la garanția de conformitate, astfel cum a fost definită în TCG și nu include garanția comercială, la fel, definită mai sus.
6.2 Vânzătorul oferă Garanție numai Produselor care în raport de natura lor pot avea o astfel de garanție. Mai exact, Produsele alimentare/suplimentele nutritive și Produsele cosmetice distribuite de Vânzător nu beneficiază de Garanție. Acestea, în măsura în care există un motiv pentru restituirea lor fără a fi aplicabil Dreptul de Retragere, vor fi înlocuite de către Vânzător cu alte Produse identice și livrate Cumpărătorului, după ce acesta din urmă a restituit Vânzătorului primele Produse comandate (împreună cu toate documentele și alte eventuale cadouri primite), în termen de cel mult 14 zile de la data la care Cumpărătorul a comunicat Vânzătorului motivele pentru care Produsele ar trebui înlocuite, la adresa de contact a Vânzătorului. După ce Vânzătorul primește Produsele, le va verifica și în măsura în care înlocuirea se impune (mai exact motivele înlocuirii nu au nicio legătură cu vreo culpă a Cumpărătorului), va înlocui Produsele și va livra Cumpărătorului Produse identice noi, în termen de cel mult 15 zile de la data la care Vânzătorul a fost sesizat cu motivele pentru care o eventuală înlocuire s-ar fi impus. Pentru evitarea oricărui dubiu, Produsele alimentare/suplimentele nutritive și Produsele cosmetice distribuite de Vânzător sunt înlocuite numai în situația în care ajung la Cumpărător cu defecte, acesta din urmă neputând să le mai utilizeze în nicio situație (spre exemplu: Produsul este desigilat, rupt, spart etc.).
6.3 Garanția privește conformitatea Produselor cu specificațiile acestora prezentate de Vânzător în mod public, indiferent de modalitatea de comunicare (online, televiziune etc.).
6.4 Produsele sunt în Conformitate cu Contractul dacă este îndeplinită una dintre următoarele condiții: (i) acestea corespund descrierii făcute de Vânzător și au calitățile descrise pe website-ul Vânzătorului și/sau menționate în spoturi publicitare ale Vânzătorului și/sau în Declarația de Conformitate și/sau pe prospectul Produselor, după caz; (ii) corespund oricărui scop specific solicitat de către Cumpărător, scop făcut cunoscut Vânzătorului și acceptat de acesta din urmă la încheierea Contractului; (iii) corespund scopurilor pentru care sunt utilizate în mod normal Produsele de același tip; (iv) fiind de același tip, prezintă parametri de calitate și performanțe normale, la care Cumpărătorul se poate aștepta în mod rezonabil, date fiind natura Produsului și declarațiile publice privind caracteristicile concrete ale acestuia, făcute de Vânzător, de Producător sau de reprezentantul acestuia, în special prin publicitate sau prin înscriere pe eticheta Produsului. Nu se consideră a fi lipsă de conformitate dacă în momentul încheierii Contractului Cumpărătorul a cunoscut sau nu putea, în mod rezonabil, să nu cunoască această lipsă de conformitate ori dacă lipsa de conformitate își are originea în materialele furnizate de Cumpărător.
6.5 Vânzătorul nu este răspunzător de declarațiile publice prevăzute la Art. 6.4 punctul (iv) de mai sus, în oricare dintre următoarele situații, dacă (i) nu a cunoscut și nu ar fi putut, în mod rezonabil, să cunoască declarațiile în cauză; (ii) declarația a fost corectată la momentul încheierii Contractului sau (iii) decizia Cumpărătorului de a achiziționa Produsul asupra căruia s-au făcut declarațiile, nu putea fi influențată de declarațiile publice în cauză.
6.6 În măsura în care Produsul achiziționat de Cumpărător presupune o procedură de instalare, orice lipsă a conformității rezultată dintr-o instalare incorectă a Produsului va fi considerată echivalentă cu o lipsă a conformității acestuia, numai dacă instalarea a fost realizată de Vânzător sau pe răspunderea acestuia din urmă. Vânzătorul nu își asumă nicio obligație de instalare a niciunui Produs.
6.7 Instalarea Produsului se realizează exclusiv de către Cumpărător potrivit instrucțiunilor de instalare ce însoțesc Produsul, așa cum acestea pot fi regăsite și pe website-ul Vânzătorului, iar dacă Produsul devine neconform ca urmare a instalării de către Cumpărător, Vânzătorul nu va putea fi ținut în nicio situație răspunzător pentru orice pretinsă sau nu lipsă de conformitate. Vânzătorul va putea fi răspunzător pentru lipsa de conformitate dovedită de Cumpărător în ipoteza aceasta, numai dacă instalarea realizată de Cumpărător a fost incorectă ca urmare a unei deficiențe în instrucțiunile de instalare ce însoțeau Produsul.
6.8 În situația în care Produsul prezintă Defecte, Cumpărătorul va informa Vânzătorul în scris despre acest lucru, detaliind în concret în ce constă lipsa de conformitate, în termen de cel mult 4 zile calendaristice de la recepția Coletului de către Cumpărător. Dacă Produsul are un Viciu Ascuns, atunci termenul menționat anterior se va calcula de la data la care Cumpărătorul a descoperit Viciul Ascuns. Cumpărătorul va oferi explicații Vânzătorului privitor la imposibilitatea sa de a descoperi mai devreme Viciul Ascuns la momentul comunicării acestuia Vânzătorului cu privire la descoperirea acestuia („Reclamația”). Nerespectarea termenelor prevăzute aici dă dreptul Vânzătorului de a refuza să ia Masuri Reparatorii (definite mai jos).
6.9 Reclamația va fi comunicată de Cumpărător Vânzătorului (i) fie prin intermediul serviciilor postale sau de curierat la adresa Vânzătorului din București, Str. Tudor Arghezi, nr.8-10, Clădirea Unimed, parter, Sector 2, (ii) fie prin intermediul paginii de contact de pe site-ul Vânzătorului.
6.10 Reclamația va cuprinde cel puțin următoarele elemente: (i) datele de identificare ale Cumpărătorului; (ii) numărul Comenzii; (iii) data recepției Coletului de către Cumpărător; (iv) Produsul sau Produsele cu Defecte; (v) descrierea pretinselor defecte în mod cât mai detaliat, eventual însoțită de fotografii ale Produsului/lor cu Defect/e; (vi) solicitarea Cumpărătorului în sensul înlocuirii Produselor respective cu altele identice fără defecte sau repararea acestora; (vii) semnătura Cumpărătorului și (viii) data Reclamației. Reclamațiile care nu conțin elementele prevăzute anterior nu vor fi luate în considerare de către Vânzător. Cu toate acestea, Vânzătorul poate opta să solicite Cumpărătorului detaliile lipsă din Reclamație. Pentru evitarea oricărui dubiu, acest fapt nu exclude și nici nu limitează dreptul Vânzătorului de a solicita detalii suplimentare Cumpărătorului cu privire la Reclamație. Refuzul Cumpărătorului de a furniza Vânzătorului în termenul precizat de acesta, sau într-un termen rezonabil de la data solicitării (anume care nu depășește 7 zile calendaristice), aceste detalii constituie o renunțare la Reclamație. Lipsa unui răspuns al Cumpărătorului se consideră refuz de a răspunde solicitărilor Vânzătorului.
6.11 Cumpărătorul prin Reclamație va putea solicita Vânzătorului (i) înlocuirea Produsului/lor cu Defect/e sau (ii) repararea acestora în mod gratuit pe toată durata Garanției dacă acestea sunt Produse de Folosință Îndelungată („Măsuri Reparatorii”).
6.12 Cumpărătorul nu va putea pretinde Vânzătorului să ia Măsuri Reparatorii dacă acestea sunt imposibile sau disproportionate. Măsurile Reparatorii sunt considerate imposibile dacă Vânzătorul nu poate asigura Produse identice pentru înlocuire (sau piese de schimb pentru reparare, după caz), inclusiv ca urmare a lipsei utilajelor sau a tehnologiei aferente. Măsurile Reparatorii sunt considerate disproportionate, dacă acestea impun Vânzătorului costuri care sunt nerezonabile în comparație cu alte măsuri luându-se în considerare, cumulativ (i) valoarea pe care ar fi avut-o Produsele dacă nu ar fi existat lipsa de conformitate; (ii) importanța lipsei de conformitate și (iii) dacă alta măsură reparatorie ar putea fi realizată fără un inconvenient semnificativ pentru Cumpărător.
6.13 Vânzătorul va lua Măsurile Reparatorii în termen de 15 zile calendaristice de la data la care, după caz, (i) Cumpărătorul a comunicat Vânzătorului Reclamația pentru repararea Produselor de Folosință Îndelungată sau (ii) Vânzătorul a recepționat Produsele cu Defect pentru care Cumpărătorul a optat pentru înlocuirea acestora. Pentru claritate, în cazul Produselor de Folosință Îndelungată, Cumpărătorul poate pretinde înlocuirea acestora, numai după ce în prealabil a solicitat Vânzătorului repararea acestora în cuprinsul Garanției, și ulterior reparării Produsul s-a defectat din nou fără nicio culpă din partea Cumpărătorului. Părțile pot stabili de comun acord și un alt termen pentru realizarea Măsurilor Reparatorii, însă care să nu depășească termenul de 15 zile calculat potrivit acestui articol. Cumpărătorul are obligația de a transmite Vânzătorului Produsele spre a fi reparate. Termenul de 15 zile va curge după ce Cumpărătorul transmite Vânzătorului Produsele spre reparare.
6.14 Măsurile Reparatorii rezonabile și întemeiate se realizează fără niciun cost din partea Cumpărătorului, costuri necesare aducerii Produselor la conformitate sau a înlocuirii acestora, inclusiv costurile poștale, de transport, manipulare, diagnosticare, expertizare, demontare, montare, manoperă, materiale utilizate și ambalare.
6.15 În măsura în care Vânzătorul refuză fără niciun motiv să ia Măsuri Reparatorii, deși Cumpărătorul a respectat termenele contractuale și condițiile Reclamației, restituind, după caz, și Produsele cu Defecte spre a fi înlocuite și acestea au fost recepționate de Vânzător, Cumpărătorul poate pretinde Vânzătorului (i) fie reducerea corespunzătoare a Prețului, (ii) fie rezoluțiunea Contractului, în oricare dintre următoarele cazuri:
- Dacă nu beneficiază nici de repararea, nici de înlocuirea Produsului/lor cu Defect/e;
- Dacă Vânzătorul nu a luat Măsura Reparatorie corespunzătoare într-o perioadă de timp rezonabilă, alta decât cea prevăzută în Contract;
- Dacă Vânzătorul nu a luat Măsura Reparatorie în termenul prevăzut la Art. 6.13 de mai sus, fără inconveniente semnificative pentru Cumpărător.
6.16 Cumpărătorul nu va putea pretinde rezoluțiunea Contractului dacă lipsa conformității este minoră, în mod obiectiv.
6.17 Cumpărătorul va restitui Vânzătorului Produsele cu Defecte, dacă acestea nu au fost deja predate Vânzătorului anterior, pentru a putea pretinde rezoluțiunea Contractului. Cumpărătorul va primi Prețul Diminuat, astfel cum este prevăzut la Art. 6.12 de mai sus. Cumpărătorul nu va primi Prețul și va suporta costul înlocuirii Produselor, dacă acestea au fost utilizate sau deteriorate de către Cumpărător și defectele se datorează exclusiv acestuia din urmă.
6.17 Cumpărătorul va restitui Vânzătorului Produsele cu Defecte, dacă acestea nu au fost deja predate Vânzătorului anterior, pentru a putea pretinde rezoluțiunea Contractului. Cumpărătorul va primi Prețul Diminuat, astfel cum este prevăzut la Art. 6.12 de mai sus. Cumpărătorul nu va primi Prețul și va suporta costul înlocuirii Produselor, dacă acestea au fost utilizate sau deteriorate de către Cumpărător și defectele se datorează exclusiv acestuia din urmă.
6.18 Ca regulă, Termenul de Garanție este cel prevăzut de Producător. În nicio situație, Garanția nu se acordă pentru o perioadă mai mare de 2 ani calculată de la data livrării Produsului. Cu toate acestea, pentru Produsele a căror Durată Medie de Utilizare este mai mică de 2 ani, Termenul de Garanție se reduce automat la respectiva durată. După împlinirea oricăror termene prevăzute aici, Cumpărătorul poate beneficia de Măsuri Reparatorii numai pentru Produsele cu Vicii Ascunse și numai în situația în care Cumpărătorul a respectat procedura privind reclamarea Viciilor Ascunse.
6.19 Pentru evitarea oricărui dubiu, Garanția în cadrul termenelor menționate mai sus se acordă doar pentru Produsele care, prin natura lor pot beneficia de o asemenea garanție. Mai exact, sunt excluse Produsele alimentare/suplimentele alimentare și produsele cosmetice distribuite de Vânzător.
6.20 Termenul de Garanție se extinde cu durata Măsurilor Reparatorii, calculată de la data la care, în funcție de Măsura Reparatorie întreprinsă:
- Vânzătorul a primit Produsul/e cu Defect/e spre a le înlocui și până la data recepționării noilor Produse de către Cumpărător,
- Vânzătorul a reparat Produsele de Folosință Îndelungată.
6.21 Garanția comercială este acordată pentru Produsele de Folosință Îndelungată distribuite de Vânzător numai în măsura în care legislația în vigoare prevede o asemenea obligație pentru producători. Prin urmare, această garanție ar putea fi acordată de către producător, potrivit certificatului de garanție emis/transmis de acesta din urmă.
VII. Drepturile și obligațiile Părților
7.1 Părțile înțeleg și se obligă să își îndeplinească obligațiile și să își exercite drepturile prevăzute în aceste TCG, în Contract și/sau în acte normative relevante, cu bună-credință.
7.2 Cumpărătorul, ca persoană fizică posesoare de drepturi și obligații corelative, are următoarele drepturi:
- Dreptul de a comanda și de a primi Produsele comandate în Termenul de Livrare;
- Dreptul de Retragere în condițiile prevăzute în TCG și în Contract;
- Dreptul de a reclama în mod rezonabil orice neconformitate a Produselor livrate;
- Dreptul de a beneficia de Măsuri Reparatorii în condițiile prevăzute în TCG;
- Dreptul de a schimba Adresa de Livrare cu înștiințarea Vânzătorului potrivit Contractului și respectând prevederile privind costul acestei schimbări din cadrul TCG;
- Dreptul de a primi, în condițiile din TCG și din Contract, Prețul sau Prețul Diminuat, după caz, în situația restituirii Produselor Vânzătorului cu respectarea celorlalte prevederi ale TCG și ale Contractului;
- Dreptul de a solicita Vânzătorului în mod rezonabil și de a primi de la acesta, în mod gratuit, informații suplimentare privind Produsele și utilizarea acestora;
- Dreptul de a se adresa ANPC cu privire la chestiuni privind Contractul, în condițiile legii;
- Dreptul de a rezoluționa sau de a denunța unilateral Contractul;
- Dreptul de a solicita ștergerea datelor cu caracter personal după ce acestea au fost procesate de către Vânzător.
7.3 Cumpărătorul are următoarele obligații:
- Obligația de a plasa Comenzi cu intenția reală de a achiziționa Produsele distribuite de Vânzător;
- Obligația de a furniza Vânzătorului în mod corect și complet detaliile Comenzii și detaliile Adresei de Livrare, precum și detaliile privind identitatea sa;
- Obligația de a primi și de a verifica în mod diligent fiecare Produs comandat precum și Coletul;
- Obligația de a plăti Prețul, precum și orice alte sume prevăzute aici și în condițiile Contractului;
- Obligația de a reclama Vânzătorului potrivit TCG orice lipsă de conformitate și/sau orice Viciu Ascuns a unuia sau a mai multor Produse comandate, precum și opțiunile sale după caz;
- Obligația de a permite Vânzătorului să ia Măsuri Reparatorii;
- Obligația de a restitui Produsele indiferent de motiv, în starea în care le-a primit, dacă acest lucru îi este permis conform TCG și aceasta este intenția sa;
- Obligația de a solicita Vânzătorului informații suplimentare privind Produsele comandate în măsura în care consideră în mod justificat că îi sunt necesare acele informații. Pentru claritate, aceste informații trebuie să se refere la protejarea vieții, sănătății și securității Cumpărătorului și care deși comunicate de Vânzător prealabil încheierii Contractului, nu au putut fi înțelese de către Cumpărător.
7.4 Vânzătorul are următoarele drepturi:
- Dreptul de a refuza Comanda și/sau Comenzile Cumpărătorului, potrivit TCG;
- Dreptul a alege orice Transportator pentru livrarea Coletului;
- Dreptul de a primi Prețul, precum și orice alte sume ce incumbă Cumpărătorului, în conformitate cu aceste TCG și cu cele prevăzute în Contract;
- Dreptul de a reține orice sume cuvenite și de a restitui Cumpărătorului doar Prețul Diminuat, potrivit TCG și Contractului în cazul rambursării Produselor în condițiile agreate în TCG și în Contract;
- Dreptul de a-i fi restituite Produsele în starea în care au fost livrate împreună cu toate documentele și/sau cadourile oferite Cumpărătorului la momentul livrării Coletului;
- Dreptul de a procesa, prelucra, transfera și salva datele cu caracter personal ale Cumpărătorului, conform politicii prezentate și pe web-site-ul Vânzătorului;
- Dreptul de a refuza să ia Măsuri Reparatorii în condițiile stabilite în TCG;
- Dreptul de a solicita și de a primi de la Cumpărător orice informații necesare îndeplinirii obligațiilor contractuale; refuzul nejustificat al Cumpărătorului de a furniza aceste informații, absolva de culpă Vânzătorul pentru orice daune suferite de Cumpărător și/sau orice alt tert (persoană fizică sau juridică, indiferent de naționalitate și/sau de formă de organizare și indiferent dacă este o autoritate, instituție, regie autonomă sau în orice alt mod controlată de stat sau privată);
- Dreptul de a modifica conținutul website-ului sau a altor website-uri controlate de Vânzător și, în măsura în care apreciază necesar, să informeze Cumpărătorul în scris (indiferent de modalitate) despre aceste modificări dacă acestea privesc TCG, Contractul sau ar privi contracte viitoare;
- Dreptul de a transmite Cumpărătorului informări privind Produsele distribuite și sau orice alte noutăți privind activitatea Vânzătorului, în scop de marketing, dacă la momentul Comenzii Cumpărătorul a optat în acest sens. Cumpărătorul cunoaște faptul că poate oricând să solicite Vânzătorului ca acesta din urmă să nu îi mai comunice informațiile prevăzute în acest articol. Odată notificat în acest sens, Vânzătorul nu va mai transmite Cumpărătorului aceste informații;
- Dreptul de a transmite oricăror autorități datele Cumpărătorului sau orice alte detalii în legătură cu acesta, dacă acestea i-au fost solicitate de respectivele autorități cu respectarea dispozițiilor legale de către aceste autorități.
7.5 Vânzătorul are următoarele obligații:
- Obligația de a distribui Produse ce respectă toate dispozițiile legale relevante în raport de natura acestora;
- Obligația de a confirma sau nu Comanda Cumpărătorului, în această ultimă situație fiind obligat să informeze Cumpărătorului cu privire la motivele pentru care a refuzat Comanda;
- Obligația de a livra Coletul în condițiile TCG;
- Obligația de a primi Produsele returnate de Cumpărătorul care și-a exercitat Dreptul de Retragere, în starea în care Vânzătorul le-a livrat;
- Obligația de a primi în limitele TCG, în starea în care au fost livrate de Vânzător, Produsele returnate de Cumpărător în scopul luării Măsurilor Reparatorii;
- Obligația de a lua Măsuri Reparatorii în condițiile prevăzute în TCG sau, după caz, de a informa Cumpărătorul despre motivele pentru care nu va lua Măsuri reparatorii;
- Obligația de a restitui Produsele comandate sau alte Produse, după caz, ulterior implementării Măsurilor Reparatorii;
- Obligația de a informa Cumpărătorul despre eventuale modificări ale datelor de identificare ale sale și/sau ale altor aspecte ce privesc Contractul sau ar putea privi contracte viitoare;
- Obligația de a înceta să transmită informații privind Produsele distribuite în general de Vânzător, dacă a primit din partea Cumpărătorului în scris, o solicitare în acest sens, conform procedurii de retragere a acordului de procesare a datelor în scop comercial, conform procedurilor prezentate pe website-ul Vânzătorului și în cadrul convorbirilor telefonice purtate cu reprezentanții Vânzătorului.
VIII. Încetarea Contractului. Răspunderea contractuală
8.1 Contractul prin natura sa este unul cu executare uno ictu (cu executare instantanee). Cu toate acestea, întrucât Cumpărătorul este consumator, efectele Contractului vor înceta, în funcție de Produsul/ele achiziționate fie (i) la împlinirea termenului pentru exercitarea Dreptului de Retragere, fie (ii) la expirarea Garanției cu privire la aceste drepturi/obligații.
8.2 Contractul mai poate înceta la inițiativa Cumpărătorului într-una dintre următoarele situații:
- Când Cumpărătorul își exercită Dreptul de Retragere iar Vânzătorul primește Produsele și toate documentele și cadourile, după caz, care le însoțeau, în starea în care au fost livrate, restituind Prețul sau Prețul Diminuat, potrivit TCG și Contractului;
- Când Cumpărătorul își exercită dreptul de a denunța în mod unilateral Contractul;
- Când Cumpărătorul rezoluționează Contractul în condițiile stabilite în TCG.
8.3 Vânzătorul va putea pretinde Cumpărătorului orice daune cauzate de acesta din urmă, fie Vânzătorului în mod direct, fie colaboratorilor (indiferent de formă de colaborare) Vânzătorului, ca urmare a neîndeplinirii de către Cumpărător a obligațiilor sale contractuale cu bună-credință și/sau ca urmare a exercitării de către Cumpărător a drepturilor sale în mod abuziv. Daunele pe care Vânzătorul le va putea pretinde Cumpărătorului se pot referi la, fără ca enumerarea să fie exhaustivă, contravaloarea Produselor restituite necorespunzător de către Cumpărător Vânzătorului, indiferent de motiv, și a altor costuri în legătură cu acest aspect, inclusiv costuri de transport, prejudicii de imagine aduse Vânzătorului, amenzi, taxe, impozite și altele asemenea, plătite de Vânzător ca urmare a unor acțiuni abuzive ale Cumpărătorului în exercitarea drepturilor sale legale și contractuale (abuzul de drepturi procesuale), inclusiv eventuale cheltuieli de judecată (onorarii avocațiale, ale notarilor publici, ale executorilor judecătorești, taxe judiciare de timbru, onorarii ale experților), chiar dacă procedura demarată de Cumpărător nu este una contencioasă indiferent de forul sau instanța competentă („Daune”).
8.4 Cu privire la Daune și cuantumul acestora Vânzătorul va transmite o notificare Cumpărătorului în scris (inclusiv prin pagina de contact de pe website-ul Vânzătorului) solicitându-i acestuia să le achite în termen de cel mult 14 zile calendaristice de la data primirii notificării.
8.5 În măsura în care Cumpărătorul nu se va conforma solicitărilor din notificarea Vânzătorului, acesta din urmă va (i) aplica la valoarea totală a Daunelor penalități de întârziere în cuantum de 0,5% pe zi de întârziere până la plata efectivă a Daunelor și (ii) va putea demara orice acțiuni legale împotriva Cumpărătorului pentru recuperarea Daunelor pe care Cumpărătorul declară că le înțelege și acceptă în mod expres ca fiind o despăgubire justă rezultată din acțiunile sale.
IX. Litigii și legislația aplicabilă
9.1 Înainte de a se adresa ANPC și/sau instanțelor de judecată Cumpărătorul trebuie să notifice orice nemulțumire Vânzătorului în scopul soluționării amiabile a oricărei dispute. În situația în care în termen de 30 de zile de la data la care Cumpărătorul a primit răspunsul Vânzătorului sau ar fi trebuit să îl primească (anume în termenele prevăzute în TCG) la Reclamația comunicată Vânzătorului, atunci Cumpărătorul poate sesiza ANPC, sau în mod direct instanța de judecată competentă.
9.2 Sesizarea ANPC nu încalcă dreptul Cumpărătorului de a se adresa direct sau ulterior sesizării ANPC instanțelor de judecată.
9.3 Litigiile care privesc orice aspect legat de TCG sau de Contract sunt de competența instanțelor de judecată potrivit dispozițiilor legale aplicabile la data încheierii Contractului sau a sesizării instanței, respectiv instanța de la sediul Vânzătorului, sau în considerarea prevederilor legale tranzitorii ce pot apărea în situația în care legislația relevantă actuală este modificată ulterior.
9.4 TCG și Contractul sunt guvernate de legea românească.
X. Dispoziții finale și tranzitorii
10.1 Cumpărătorul înțelege și acceptă, prealabil încheierii Contractului, ca datele sale personale să fie prelucrate de către Vânzător în scopul îndeplinirii de către acesta a obligațiilor sale contractuale. De asemenea, Cumpărătorul declară faptul că a fost informat prealabil încheierii Contractului cu privire la politica Vânzătorului privind protecția datelor cu caracter personal, a citit și acceptat această politică, cunoscând că are dreptul să solicite informații suplimentare Vânzătorului în legătură cu acest aspect. Politica privind datele personale se regăsește accesând pagina de contact de pe site-ul Vânzătorului. De asemenea, Cumpărătorul cunoaște și acceptă că a fost informat de Vânzător prealabil încheierii Contractului cu privire la faptul că poate sesiza Autoritatea Națională de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal, prealabil încheierii Contractului. Aceste informații sunt disponibile și accesând website-ul Autorității Naționale de Supraveghere a Prelucrării Datelor cu Caracter Personal.
10.2 Cumpărătorul acceptă în mod expres faptul că (i) Vânzătorul poate modifica orice termeni și condiții privind raporturile cu Cumpărătorul și va informa corespunzător Cumpărătorul despre acestea, prin publicarea modificărilor on-line pe website-ul Vânzătorului. Cumpărătorul are dreptul să notifice Vânzătorului faptul că nu acceptă aceste modificări în termenele prevăzute în Contract. Necontestarea acestor modificări reprezintă acordul tacit al Cumpărătorului cu privire la modificările respective; (ii) Vânzătorul are dreptul la Daune potrivit Contractului; (iii) Vânzătorul va putea plăti Prețul Diminuat potrivit Contractului; (iv) Vânzătorul are dreptul de a refuza o Comandă sau Comenzi ale Cumpărătorului, precum și dreptul Vânzătorului de a sista livrarea unor Produse sau imposibilitatea temporară sau nu de a le livra; (v) Contractul este guvernat de legislația românească; (vi) Vânzătorul poate exercita acțiunile și de a întreprinde măsurile la care este îndreptățit prevăzute la capitolul 6 din TCG privind Garanții; (vii) Cumpărătorul a înțeles și acceptă clauza 7.4.7 a Articolului 7 din TCG; (viii) Vânzătorul poate refuza rambursarea Prețului și/sau preluarea Produsului dacă nu sunt întrunite condițiile enumerate în Contract și TCG.
10.3 Cumpărătorul declară că, prealabil încheierii Contractului, a fost informat de Vânzător și a înțeles faptul că poate sesiza oricând ANPC, detaliile privind această chestiune fiind disponibile pe website-ul ANPC.
10.4 Cumpărătorul declară că, prealabil încheierii Contractului, a fost informat de Vânzător și a înțeles faptul că poate să își înregistreze pe website-ul Vânzătorului un cont de utilizator, condițiile utilizării acestuia fiind prevăzute pe website-ul menționat anterior.
10.5 Cumpărătorul declară și acceptă în mod expres faptul că nu va putea să atragă răspunderea Vânzătorului, dacă se dovedește unul dintre următoarele aspecte:
- Nu Vânzătorul este cel care a pus Produsul în circulație ori l-a distribuit sau livrat;
- În funcție de împrejurări, defectul care a generat paguba Cumpărătorului, nu a existat la data la care Produsul a fost pus în circulație sau a apărut ulterior punerii în circulație a Produsului, din cauze neimputabile Vânzătorului;
- Produsul nu a fost fabricat pentru a fi comercializat sau pentru orice altă formă de distribuție în scop economic al producătorului și nu a fost fabricat sau distribuit în cadrul activității profesionale a Vânzătorului;
- Defectul se datorează respectării unor condiții obligatorii, impuse prin reglementările emise de autoritățile competente;
- Nivelul cunoștințelor științifice și tehnice existente la momentul punerii în circulație a Produsului nu a permis depistarea defectului în cauză;
- Defectul se datorează nerespectării de către Cumpărător a instrucțiunilor de utilizare, păstrare și întreținere furnizate în documentele tehnice care însoțesc Produsul, demonstrate în baza expertizei tehnice de specialitate;
- Defectul este imputabil proiectării greșite a ansamblului în care Produsul a fost montat sau instrucțiunilor date de producătorul Produsului destinat Cumpărătorului;
- Defectul se datorează utilizării necorespunzătoare a Produsului de către Cumpărător;
- Pagubele sunt urmarea acțiunilor sau inacțiunilor unor alți furnizori, precum cei de energie electrică și fluctuația acesteia anormală, de gaze, telefonie;
- Culpa pentru pagubele cauzate de Produs revine Cumpărătorului.
10.6 Cumpărătorul declară faptul că a fost informat, prealabil încheierii Contractului de către Vânzător, prin aceste TCG și alte informații publice ale Vânzătorului, și că a înțeles și își asumă faptul că Produsele distribuite de Vânzător constând în Produse ce pot fi considerate (i) suplimente alimentare, (ii) alimente și/sau (iii) produse cosmetice nu înlocuiesc un stil de viață echilibrat și nu vindecă singure anumite afecțiuni.
10.7 Cumpărătorul va informa de îndată (nu mai târziu de 48 de ore de la data constatării reacțiilor) Vânzătorul în legătură cu orice reacții pretins neobișnuite pe care le-ar fi întâlnit utilizând Produse distribuite de Vânzător ce pot fi considerate (i) suplimente alimentare, (ii) alimente și/sau (iii) produse cosmetice. Cumpărătorul va transmite Vânzătorului toate informațiile privind aceste reacții în mod corect și complet și va răspunde oricăror întrebări ale Vânzătorului în legătură cu aceste reacții pretins neobișnuite.
10.8 Cumpărătorul va informa de îndată (nu mai târziu de la data constatării) Vânzătorul în legătură cu orice solicitare din partea unor terțe persoane care pretind că distribuie Produsele distribuite de Vânzător și/sau care susțin că sunt afiliați ai acestuia. De asemenea, Cumpărătorul va informa Vânzătorul în aceleași condiții ca anterior, și dacă terțe persoane îi comunică indiferent de modalitate, orice afirmații denigratoare la adresa Vânzătorului și/sau a Produselor distribuite de acesta. În ambele situații, Cumpărătorul va furniza Vânzătorului toate detaliile și va răspunde la orice întrebări ale Vânzătorului în legătură cu aceste chestiuni. Mai mult, Cumpărătorul înțelege că acceptând să conlucreze cu Vânzătorul este asigurată siguranța publică privind comercializarea bunurilor de consum, iar un refuz abuziv al Cumpărătorului ar putea conduce la plata unor despăgubiri atât față de Vânzător cât și față de terți, întrucât Cumpărătorului îi revine și obligația legală de a ajuta la identificarea oricăror persoane pentru evitarea punerii în pericol a siguranței publice.
10.9 Cumpărătorul poate contacta Vânzătorul la adresa București, Str. Tudor Arghezi, nr.8-10, Clădirea Unimed, parter, Sector 2, Vânzătorul fiind o societate înregistrată în Registrul Comerțului de pe lângă Tribunalul București sub nr. J40/10711/2024, având cod de înregistrare 50153167.
10.10 Cumpărătorul poate accesa oricând în scopul informării și/sau al apărării intereselor sale următoarele pagini de internet, care i-au fost comunicate de Vânzător și/sau ar fi putut fi cunoscute de Cumpărător, prealabil încheierii Contractului:
- politica de confidențialitate
- politica privind cookie-urile
10.11 Cumpărătorul declară în mod expres și acceptă faptul că a încheiat cu Vânzătorul, odată cu acceptarea Comenzii de către acesta din urmă, un Contract la distanță, și că o copie a acestuia a fost livrată în format „hardcopy” Cumpărătorului odată cu Coletul, împreună cu celelalte documente ce însoțesc Produsele. Mai exact, Cumpărătorul declară că a fost informat de Vânzător în legătură cu condițiile contractuale prealabil transmiterii Comenzii de către Cumpărător Vânzătorului, Cumpărătorul acceptând condițiile contractuale, drept pentru care a decis în mod liber să încheie Contractul primit odată cu Produsele și înțelege consecințele juridice ale acestui Contract și implicit ale TCG.